El e primul român care a schimbat regulile arabilor!** Sebi Tudor, singur la Al Ettifaq!

Redactor:
Cosmin Boghiu
El e primul român care a schimbat regulile arabilor!** Sebi Tudor, singur la Al Ettifaq!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul ploieștean Eusebiu Tudor a fost la un pas să revină
în țară, după ce principalul echipei saudite, Ion Marin a fost
demis de către saudiții de la Al Ettifaq. Așa cum se obișnuiește,
la arabi, antrenorul principal stabilește staff-ul cu care lucrează
și, la schimbarea acestuia, colaboratorii săi sunt, de asemenea,
înlocuiți, „regulă” care nu a funcționat în acest caz.

Ion Marin a fost demis după 2 înfrângeri consecutive, chiar
dacă, echipa sa este în luptă pentru un loc care duce în Liga
Campionilor Asiei! Asta, deși, sezonul trecut, tehnicianul care
aducea ultimul trofeu fotbalului ploieștean, Cupa României din
1995, preluase echipa de pe ultimul loc, salvând-o, fără probleme,
de retrogradare!

Șeicii echipei Al Ettifaq au avut, sâmbătă, discuția cu privire
la rezilierea contractelor, dar lui Sebi Tudor i s-a pus în vedere
că trebuie să-și ducă angajamentul la bun sfârșit, adică să stea și
ultimele cinci etape, rămase de disputat. În decizia acestora, a
fost foarte important faptul că echipa de tineret, Under 21 a
clubului, este pe podium, având nu mai puțin de 9 meciuri
consecutive fără eșec!

Articol scris de Marian DIMA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?

Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria

România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme

S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×